Smerenia (arma biruinței) asupra Mândriei (păcatul morții)

O femeie care fusese prostituată s-a hotărât să trăiască pentru Dumnezeu. A început să vină la biserică și, deși ea se gândea să se călugărească, un credincios a cerut-o de nevastă.

Femeia s-a sfătuit cu preotul, care i-a spus că, dacă bărbatul nu se scârbește de trecutul ei, îi va cununa.

Deși a rămas șocat când a auzit care era trecutul femeii cu care vroia să se unească în fața lui Dumnezeu, bărbatul a acceptat situația. Cei doi s-au căsătorit și nu după multă vreme femeia a rămas însărcinată. A primit pruncul ca pe un dar de la Dumnezeu, pentru că făcuse multe avorturi și îi era teamă că nu va mai putea fi mamă.

A născut o fată căreia i-au pus numele de Teodora, care înseamnă chiar "darul lui Dumnezeu". Femeia a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i da o educație ideală. Întrucât soțul ei avea un salariu destul de mare, ea stătea acasă și se ocupa de fată și de gospodărie.

Fata era cuminte, nu le făcea nici un fel de probleme. Învătătoarea și mai târziu diriginta ei aveau numai cuvinte de laudă la adresa ei. În fiecare an lua premiul întâi. Nu mergea la petreceri, nu se uita deloc la televizor, ci tot timpul stătea și citea sau învăța pentru școală. Își dorea să urmeze avocatura.
Singura nemulțumire a mamei era că fata nu vroia să vină la duhovnicul ei, care avea biserica în alt cartier, ci se spovedea numai la un duhovnic care nu se prea pricepea să conducă suflete. Din cauza unor povețe nepotrivite, unii ucenici ai săi se îndepărtaseră chiar de Biserică. Dar mama se gândea că, din moment ce fata își păstra fecioria și nu se gândea la distracții, avea tot timpul să își găsească un alt duhovnic.

Dar, chiar după împlinirea vârstei de optsprezece ani, înainte să dea la facultate, fata a fost lovită de o mașină și a murit.

Părintii au suferit foarte mult, dar se mângâiau cu gândul că fata lor a ajuns în Împărăția Cerurilor.

Înainte de a săvârși însă parastasul de patruzeci de zile pentru fată, cu lacrimi în ochi duhovnicul fetei le-a spus părinților:

- Vai mie, nevrednicului. Că am visat-o pe fată chinuindu-se în focul iadului, și am zis către Dumnezeu: "Unde este dreptatea Ta, Doamne? Nu era fata aceasta fecioară? Nu se păzea ea curată, și nu disprețuia poftele trupești? Înseamnă că toti oamenii se vor duce în iad. Și atunci pentru ce Te-ai mai răstignit? Pentru ce ne mai ceri să ne luptăm cu păcatul, dacă tot în chinurile iadului vom ajunge?". E primul vis de felul acesta pe care îl am, desi sunt bătrân, continuă preotul. Și am auzit o voce care mi-a zis: "Dar smerenia de ce nu ai învățat-o, părinte? Oare ai citit undeva că fecioria este de ajuns pentru mântuire? Nu, că orice virtute îmbibată de mândrie își pierde plata. Mama fetei, de teamă ca fiica să nu o ia pe drumul păcatului, a încercat să o păzească de curvie, și a reușit. Ar fi trebuit să o învețe și să fie smerită, dar nu a făcut-o. Tu însă, ca duhovnic, de ce nu ai avut grijă să o povățuiești cum trebuie? Că dacă ai fi învățat-o să fie smerită, atunci ar fi dobândit sfințenia, și acum s-ar fi desfătat în Împărăția Cerurilor...". Și după ce am auzit aceste cuvinte, m-am trezit din somn.

- Vai mie, că nu am avut grijă de ea, că îmi era de ajuns că și-a păstrat fecioria.

- Vai mie, că îmi e teamă că voi fi osândit de Dumnezeu pentru că am pierdut un suflet. Să ne rugăm cât de mult putem pentru ea, și eu și voi, spuse preotul mâhnit. Și începu slujba.

De atunci și până la sfârșitul vieții sale părintele s-a rugat mult pentru sufletul fetei și pentru sufletele tuturor ucenicilor cărora nu le dăduse călăuzirea potrivită.

Un sihastru, oarecare, trăia în pustie și avea un frate mirean la țară, într-un sat. Iar după câtăva vreme a murit fratele lui, și i-a rămas un copilaș de trei ani. Iar sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo, a luat pruncul și l-a dus cu sine în pustie la chilia lui, hrănindu-l cu finice și cu alte verdețuri din pustie. Și n-a văzut copilul nici un om, decât pe bătrânul sihastru care îl hrănea - de când l-a dus în pustie - nici muieri, nici sat, nici pâine n-a mâncat, nici n-a știut ce este și cum este viața lumii acesteia. Totdeauna era în pustie cu bătrânul, postind, rugându-se și lăudând pe Dumnezeu. Și așa a petrecut optsprezece ani și a murit apoi copilul.

Iar după îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu ca să-i descopere lui pentru acel copil, în care ceată de sfinți este pus? Și i-a arătat Dumnezeu, căci după multă rugăciune cu osârdie ce a făcut, a adormit și a văzut în vis un loc întunecat și plin de toată scârba și în mijlocul acelui loc era copilul aruncat, zăcând în mare scârbă și supărare nespusă. Aceasta văzând bătrânul, s-a mirat și a început a grăi către Dumnezeu, zicând: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Au doară nu era curat acest copil de toate spurcăciunile trupești și necurățiile lumești? El, care în toate zilele și nopțile Te preamărea și Te lăuda pe Tine, postea, priveghea și se ostenea și cu nici un păcat lumesc nu era atins! Dar acum ce este aceasta, de-l văd la acel loc de scârbă pedepsit? Iar noi, care suntem născuți, crescuți și îmbătrâniți în păcate, ce nădejde de mântuire o să avem? O, amar și vai mie!". Acestea și mai multe cu plângere și cu tânguire grăindu-le bătrânul, a stat înaintea lui îngerul Domnului și a zis: "Ce plângi așa, bătrâne, și te tânguiești pentru acel copil care cu adevărat de păcatele cele trupești și lumești neatins a fost și l-ai învățat a posti, a priveghea și a se ruga. Dar smerenia, adică a se smeri, pentru ce nu l-ai învățat? Că avea mândrie mare și înălțare în inima sa, socotindu-se pe sine pentru curățenia și viața lui cea neatinsă de lume că este om mare și sfânt, mai vârtos decât toți cei din lume și cu acea gândire înaltă în inimă a și murit. Deci să cunoști că nu este nedreptate la Dumnezeu, căci tot cel ce se înalță pe sine cu gândul său, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul".

Acestea zicând lui îngerul, s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul și-a venit în fire și în cunoștință și a tot plâns neîncetat pentru pieirea copilului, până la sfârșitul vieții sale. (16-327)