vineri, 15 iulie 2016

CE A FĂCUT SFÎNTUL ȘTEFAN ȘI CE FACEM NOI

     Ziua de pomenire a măritului Voievod Ștefan e un bun prilej pentru fiecare dintre noi să medităm mai profund asupra a ceea ce a făcut acest sfînt voievod pentru neamul, țara și credința sa și ce facem noi pentru toate acestea. Multe am avea de spus în cinstea sfîntului Ștefan, însă de data aceasta ne vom opri să desprindem cîteva gînduri frumoase din versurile ,,Cînd a fost să moară Ștefan”. Atunci cînd cu tot sufletul rosteşti aceste versuri ale poeziei scrise de Ştefan Iosif Octavian sau cînd le fredonezi, căci doar este şi cîntec patriotic, nu ai cum să nu simţi duhul lui Ştefan cel Mare, acel duh care te obligă să-ţi aperi în cel mai sfînt şi jertfelnic mod tot ce aparţine micii noastre ţărişoare.

SFINTUL VOIEVOD STEFAN CEL MARE SARBATORIT LA MANASTIREA CU ACELASI HRAM DE PE CHISCUL OSTASULUI DIN ORASUL NISPORENI

     Zeci de credincioşi au urcat dis-de-dimineaţă spre Chiiscul Ostaşului în această zi de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, unde este amplasată Crucea Mântuirii Neamurilor din preajma oraşului Nisporeni. Sărbătoarea de astăzi a fost deosebită deoarece pentru a cincea oară pe această Golgotă a Nisporeniului unde şi-a luat fiinţă mănăstirea cu Hramul „Sfântul Binecredincios Voievod Ştefan cel Mare”, s-a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi.
   Preasfinţitul PETRU, a fost întâmpinat de către stareţa mănăstirii Egumena ANIMAISIA (Cernea) şi duhovnicul mănăstirii, Arhimandritul Zosima. La această zi de sărbătoare a Mănăstirii cu hramul ,,SFÂNTULUI VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE” au participat stareţi şi stareţe ai mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni. De asemenea, la slujba praznicală de astăzi a luat parte și Secretarul Eparhial Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, Președintele Departamentului Eparhial Mănăstiri și Viață Monahală,Arhimandritul KIRIL (BRAGUŢA)  şi un sobor ales de preoţi şi diaconi.