sâmbătă, 11 aprilie 2015

PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI A PREASFINŢITULUI PETRU, EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI, ADRESATĂ PREACUCERNICILOR PROTOPOPI, PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICILOR PREOŢI ŞI DIACONI ŞI TUTUROR DREPT MĂRITORILOR CREŞTINI DIN DE DUMNEZEU PĂZITĂ EPISCOPIE DE UNGHENI ŞI NISPORENI

Har vouă, pace și bucurie de la Hristos Cel înviat din morți,
iar de la noi, arhierești binecuvântări,
dimpreună cu străvechiul salut:
Hristos a înviat!

„Căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în
Hristos toţi vor învia” (I Corinteni 15, 20-22)

ÎNVIEREA LUI HRISTOS  - TAINA ÎNVIERII NOASTRE
    Timp de șapte săptămâni am parcurs urcușul duhovnicesc, după rânduiala noastră străbună, prin post și rugăciune, prin participarea la sfintele slujbe, prin citirea cărților duhovnicești, prin fapte de milostenie, prin spovedanie și prin împărtășanie, ne-am pregătit pentru luminatul praznic al Învierii Domnului. Cea mai mare din toate minunile Domnului și o pecetluire a lor este Învierea Domnului, ,,praznic al praznicelor și sărbătoarea sărbătorilor”. 

DRUMUL CRUCII – DEJA O TRADIŢIE PENTRU CREŞTINII DIN CUPRINSUL EPISCOPIEI DE UNGHENI ŞI NISPORENI

   Deja al III-lea an, în cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, are loc acest drum al crucii numit de către teologii biblişti Via Dolorosa. Acesta se începea de la Tribunalul lui Pilat, din partea cea mai de jos a oraşului, şi continua până la Golgota. Evenimentul parcurgerii acestui drum este unul dintre momentele culminante din viaţa Mântuitorului Hristos. De aceea şi Preasfinţitul PETRU, dorind să reamintească creştinilor de această cale şi de a-i face părtaşi la acel drum al crucii a binecuvântat organizarea şi desfăşurarea acestui pelerinaj. La începutul procesiunii Preasfinţiia Sa, a ţinut un cuvânt de învăţătură scoţînd în evidenţă importanţa patimilor Mântuitorului Hristos pentru întreaga umanitate şi despre criza spirituală a creştinilor din ziua de astăzi.