vineri, 15 iulie 2016

SFINTUL VOIEVOD STEFAN CEL MARE SARBATORIT LA MANASTIREA CU ACELASI HRAM DE PE CHISCUL OSTASULUI DIN ORASUL NISPORENI

     Zeci de credincioşi au urcat dis-de-dimineaţă spre Chiiscul Ostaşului în această zi de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, unde este amplasată Crucea Mântuirii Neamurilor din preajma oraşului Nisporeni. Sărbătoarea de astăzi a fost deosebită deoarece pentru a cincea oară pe această Golgotă a Nisporeniului unde şi-a luat fiinţă mănăstirea cu Hramul „Sfântul Binecredincios Voievod Ştefan cel Mare”, s-a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi.
   Preasfinţitul PETRU, a fost întâmpinat de către stareţa mănăstirii Egumena ANIMAISIA (Cernea) şi duhovnicul mănăstirii, Arhimandritul Zosima. La această zi de sărbătoare a Mănăstirii cu hramul ,,SFÂNTULUI VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE” au participat stareţi şi stareţe ai mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni. De asemenea, la slujba praznicală de astăzi a luat parte și Secretarul Eparhial Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, Președintele Departamentului Eparhial Mănăstiri și Viață Monahală,Arhimandritul KIRIL (BRAGUŢA)  şi un sobor ales de preoţi şi diaconi.

     Răspunsurile la strană au fost oferite de renumitul cor de preotese al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni dirijat de Dna Iozefina VIZITIU (Gajim)
      La încheere Preasfinţia Sa  a oficiat un Tedeum de mulţumire la finalul căruia Stareța Mănăstirii, Egumena ANIMAISIA (Cernea) a fost decorată de către Ierarh cu Medalia Eparhială „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” gr I, Chiriarhul a mai îndemnat pe cei prezenţi, să ducă o viaţă creştinească, şi să se urce spre acea Cruce a Neamurilor pentru a da slavă lui Dumnezeu şi a primi binecuvântare şi har sfinţitor.





































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu