Sfîntul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui
Iuda, trăgîndu-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul
lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe
Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei
de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, avînd soţie pe Ana din
seminţia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoţit
în zilele Cleopatrei şi ale lui Casopar, împăraţii Perşilor, mai înainte de împărăţia
lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminţia lui
Iuda din Betleem şi a născut cu dînsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana.
Deci, s-a măritat cea dintîi Maria, în
Betleem, şi a născut pe Salomeea. S-a măritat şi Sovia, cea de-a doua, de
asemenea în Betleem, şi a născut pe Elisaveta, maica lui Ioan Înainte Mergătorul.
Iar a treia, Sfînta Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost
precum am zis, soţia lui Ioachim în pămîntul Galileei, din cetatea Nazaret.
Această însoţire de neam mare, Ioachim şi Ana, vieţuind după
lege, drepţi au fost înaintea lui Dumnezeu; iar fiind îndestulaţi cu bogăţia
cea materialnică, mai presus de toate aveau pe cea duhovnicească. Şi aşa, cu
toate bunătăţile se înfrumuseţau ei, umblînd în toate poruncile Domnului fără
de prihană. Iar la tot praznicul deosebeau din averile lor două părţi, din care
o parte o dădeau lui Dumnezeu la bisericeştile trebuinţe, iar cealaltă parte la
săraci. Şi atît au plăcut lui Dumnezeu, încît i-a învrednicit pe ei să fie născători
Fecioarei celei fără de prihană, pe care mai înainte a ales-o Lui spre maică.
Din aceasta esta cunoscută viaţa lor
cea sfîntă, plăcută lui Dumnezeu şi cinstită, că li s-a dat lor fiica cea mai
sfîntă decît toţi sfinţii şi decît heruvimii mai cinstită, care mai mult decît
toţi a plă-cut lui Dumnezeu. Că nu era în acea vreme pe pămînt, între oa-meni,
mai bine primiţi lui Dumnezeu decît aceşti doi, Ioachim şi Ana, pentru viaţa
lor cea neprihănită. Astfel că un dar ca acesta nu li s-ar fi dăruit lor dacă
nu ar fi prisosit dreptatea şi sfinţenia lor mai mult decît a altora. Ci,
precum singur Domnul avea să se în-trupeze din Preasfînta, Preacurata Maică,
aşa se cădea ca şi Maica Domnului să se nască din părinţi sfinţi şi curaţi.
Căci, precum şi împăraţii îşi fac porfirele lor, nu din postav simplu, ci din
pînzeturi ţesute cu aur, aşa şi Împăratul ceresc a voit să aibă pe Maica Sa cea
Preacurată, întru al cărei trup ca într-o porfiră împărătească avea să se
îmbrace, nu din neînfrînate însoţiri, ca din nişte postav prost, ci din părinţi
curaţi şi sfinţi, ca dintr-o ţesătură de aur. Maica Domnului de demult a fost
preînchipuită prin sfîntul cort, despre care a poruncit Dumnezeu lui Moise să-l
facă din postav mohorît, roşu şi din vison, întrucît cortul a simbolizat pe
Fecioara Maria în care, sălăşluindu-se Dumnezeu, după cum este scris, avea să
petreacă cu oamenii. "Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va
locui cu dînşii" (Apoc. 21, 3). Deci, materialul mohorît si roşu,
precum şi visonul din care s-a alcătuit cortul închipuiau pe mama Maicii lui
Dumnezeu, care din curăţie şi din înfrînare s-a născut.
Dumnezeiasca voinţă, mai întîi, a ţinut
multă vreme însoţirea acestor sfinţi fără de fii, ca prin zămislirea şi naşterea
unei fecioare ca aceasta să se arate şi puterea darului lui Dumnezeu, şi
cinstea celei născute, şi vrednicia părinţilor ei. Pentru că a face să nască pîntecele
cel neroditor şi sterp, aceasta este puterea darului dumnezeiesc, fiindcă aici
nu firea, ci Dumnezeu Cel ce biruieşte firea dezleagă legăturile nerodirei. A se
naşte din cei neroditori şi stră-ini, aceasta este cinstea celei născute, care
a ieşit nu din părinţi care s-ar fi sîrguit la fapte trupeşti, ci din cei înfrînaţi,
fiind ei la bătrîneţe; pentru că petrecuseră în însoţire, neavînd fii,
cincizeci de ani. Se arată şi aici vrednicia părinţilor Maicii Domnului, că după
lunga lor nerodire au născut pe bucuria a toată lumea. În acest lucru Sfinţii
Ioachim şi Ana s-au asemănat Sfîntului Patriarh Avraam şi soţiei lui, cinstitei
Sara, care la bătrîneţe a născut pe Isaac, după făgăduinţă. Iar noi zicem că
mai mult decît Avraam este aici, că pe cît este mai mare Fecioara Maria decît
Isaac, pe atît mai mare este vrednicia lui Ioachim şi a Anei, decît a lui
Avraam şi a Sarei. Dar la această vrednicie nu au ajuns pînă ce nu au rugat pe
Dumnezeu în amărăciunea sufletului lor şi în mîhnirea inimii, cu mult post şi
cu rugăciuni. Că înainte merge mîhnirea şi apoi vine bucuria. Şi înainte mergătoare
a cinstei este necinstea şi povăţu-itoare spre cîştigarea celor bune este cererea,
rugăciunea cu lacrimi către Dumnezeu.
Cînd se mîhneau ei mult şi se tînguiau
pentru nerodirea lor, a adus Ioachim daruri Domnului Dumnezeu în biserica
Ierusalimului la un praznic mare, în care toţi fiii lui Israel aduceau darurile
lor lui Dumnezeu. Iar Isahar, arhiereu fiind atunci, n-a voit să primească
darurile lui Ioachim şi l-a defăimat cînd le-a adus, ocărîndu-l pentru
nerodire: "Nu se cade a primi din mîinile tale daruri, că eşti fără de
fii, neavînd dumnezeiasca binecuvîntare, pentru oarecare tăinuite păcate ale
tale". Asemenea şi un oarecare evreu, din seminţia lui Ruvim, aducînd
darurile sale cu ceilalţi oameni, a ocărît pe Ioachim, zicîndu-i: "De ce
apuci înaintea mea, aducînd darul lui Dumnezeu? Nu ştii că eşti nevrednic să
aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminţie în Israel?"
Acestea auzindu-le Ioachim s-a
mîhnit şi s-a dus de la biserica Domnului foarte întristat, ruşinat şi defăimat
şi i s-a întors lui praznicul acela în plîngere şi bucuria praznicului aceluia în
tînguire. Şi nu s-a întors atunci la casa lui, de mîhnirea cea mare, ci s-a dus
în pustie, la păstorii turmelor sale, şi acolo a plîns pentru două lucruri:
pentru nerodire şi pentru defăimare şi ocară. Apoi, aducîndu-şi aminte de Sfîntul
Avraam strămoşul, căruia i-a dat Dumnezeu fii după ce îmbătrînise, a început a
se ruga Domnului cu dinadinsul, ca şi el de aceeaşi binecuvîntare să se învrednicească,
ca auzit şi miluit să fie, ca să se ridice ocara lui dintre oameni şi să se dea
rod însoţirei lui la bătrîneţe, precum oarecînd lui Avraam, ca să poată a se
numi tată de fii, iar nu ca un neroditor şi lepădat de Dumnezeu să rabde de la
oameni ocară. Şi a adăugat la rugăciune post, patruzeci de zile, nevrînd să
guste pîine. "Nu voi da - zicea - gurii mele hrană, nici mă voi întoarce
la casa mea, ci lacrimile mele să-mi fie mie hrană şi pustia aceasta casă, pînă
ce va auzi şi mă va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israel".
Asemenea şi Ana, femeia lui, în casă
şezînd şi înştiinţîndu-se că arhiereul nu a vrut să primească darurile lor, ocărîndu-i
pentru nerodire, şi că bărbatul ei, de mîhnire, lăsînd-o pe ea, s-a dus în
pustie, plîngea cu nemîngîiate lacrimi. "Acum - zicea - sînt mai ticăloasă
decît toţi: de Dumnezeu lepădată, de oameni defăimată şi de bărbat lăsată. Deci
de care lucru mai întîi voi plînge? Oare pentru văduvia mea sau pentru
nerodire? Oare pentru sărăcia mea sau că nu m-am învrednicit a mă numi maică?"
Şi se tînguia cu amar în toate zilele acelea. Iar o slujnică a ei, anume Iudit,
o mîngîia pe ea, dar nimic n-a sporit, pentru că cine putea să o consoleze pe dînsa?!
Odată, tînguindu-se, a intrat în
livada sa şi, şezînd sub un copac de dafin, a suspinat din adîncul inimii. Şi
ridicîndu-şi cu lacrimi ochii săi spre cer, a văzut în copac un cuib de pasăre
avînd pui mici. Şi de acolo, luînd pricină de mai mare durere a inimii, a început
a striga: "Vai, mie, celei lipsite! Că eu singură sînt mai păcătoasă între
fiicele lui Israel! Eu singură decît toate mai defăimată între femei. Toate îşi
poartă rodul pîntecelui pe mîinile lor, toate de fiii lor se mîngîie, iar eu
singură sînt străină de acea mîngîiere. Vai, mie! Că toate în biserica lui
Dumnezeu se primesc cu darurile şi au cinste pentru a lor naştere de fii, iar
eu singură de la biserica Dumnezeului meu sînt lepădată. Vai, mie! Cine mai
este ca mine? Nici cu păsările cerului nu m-am asemănat, nici fiarelor pămîntului,
pentru că acelea sînt roditoare înaintea ta, Doamne Dumnezeule, iar eu
neroditoare mă aflu. Nici pămîntului nu m-am asemănat, căci acela răsare şi-şi
creşte seminţele sale şi, roduri aducînd, Te binecuvîntează pe Tine, Tatăl cel
ceresc, iar eu sînt singură şi fără de fii pe pămînt. Vai mie, Doamne, Doamne!
Eu, păcătoasa, singură am sărăcit de facerea de roade. Tu, Cela ce ai dat Sarei
oarecînd, la bătrîneţele cele prea adînci, fiu pe Isaac; Tu, Cela ce ai deschis
pîntecele Anei, mama lui Samuil, proorocul tău, caută acum spre mine şi ascultă
rugăciunile mele! Adonai Savaot! Ştii ocara nerodirii, deci singur să-mi
dezlegi durerea inimei mele şi să deschizi jghiaburile pîntecelui şi pe cea
neroditoare să o arăţi roditoare, ca pe cea născută în dar să o aducem Ţie,
binecuvîntînd, cîntînd, şi cu un gînd slăvind milostivirea Ta".
Unele ca acestea cu plîngere şi cu
tînguire grăindu-le, iată îngerul Domnului i s-a arătat ei, zicîndu-i:
"Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta şi suspinurile tale au străbătut norii,
iar lacrimile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi, iată, vei zămisli şi vei
naşte pe fiica cea prea binecuvîntată, pentru care se vor binecuvînta toate
semin-ţiile pămîntului. Printrînsa se va da mîntuire la toată lumea şi se va
chema numele ei Maria". Deci, auzind aceste cuvinte îngereşti, Ana
s-a închinat lui Dumnezeu şi a zis: "Viu este Domnul Dumnezeu, că de voi
naşte prunc, îl voi da pe el spre slujba Lui, ca să fie slujind şi lăudînd
numele Lui cel sfînt ziua şi noaptea, în toate zilele vieţii sale". Apoi,
umplîndu-se de negrăită bucurie, Sfînta Ana a alergat la Ierusalim cu
sîrguinţă, ca acolo mulţumita şi rugăciunile sale să le dea lui Dumnezeu,
pentru cercetarea Lui cea milostivă.
În acelaşi ceas, acelaşi înger s-a
arătat lui Ioachim în pustie, zicîndu-i: "Ioachime, Ioachime, a auzit
Dumnezeu rugăciunea ta şi a voit să-ţi dea ţie darul Său că, iată, femeia ta,
Ana, va zămisli şi va naşte ţie o fiică, a cărei odrăslire pe pămînt la toată
lumea va fi bucurie! Şi acesta să-ţi fie ţie semnul adevăratei mele bune
vestiri: să mergi în Ierusalim la biserica Domnului şi acolo vei afla, la
porţile cele de aur, pe soţia ta Ana, căreia aceeaşi bucurie i s-a
vestit". Deci, se mira Ioachim de această bună vestire îngerească şi
preamărea, mulţumind lui Dumnezeu cu inima şi cu gura de o milostivire ca
aceasta a Lui. Apoi a alergat degrabă, bucurîndu-se şi veselindu-se, la
biserica Domnului şi, precum i-a zis îngerul, a aflat pe Ana la porţile cele de
aur rugîndu-se lui Dumnezeu, căreia i-a spus de buna vestire îngerească.
Asemenea şi ea i-a spus lui că a văzut şi a auzit de la înger spunîndu-i pentru
zămislire. Deci, proslăviră pe Dumnezeu Cel ce a făcut cu dînşii o milă ca
aceea, Căruia, închinîndu-I-se în sfînta biserică, s-au întors la casa lor. Şi
a zămislit Sfînta Ana în ziua a noua a lunii lui decembrie, iar în septembrie,
la opt zile, a născut pe fiica cea preacurată şi bine-cuvîntată Fecioara Maria,
pe începătoarea şi mijlocitoarea mîntuirii noastre, de a cărei naştere cerul şi
pămîntul s-au bucurat. Şi a adus Ioachim lui Dumnezeu daruri mari, jertfe
şi arderi de tot şi s-a binecuvîntat de arhiereu, de preoţi, de leviţi şi de
tot poporul că s-a învrednicit de binecuvîntarea lui Dumnezeu. Deci a făcut
Ioachim ospăţ mare în casa sa şi toţi se veseleau, lăudînd pe Dumnezeu.
Apoi, crescînd Fecioara Maria, o păzeau
părinţii ei ca lumina ochilor, ştiind din descoperire dumnezeiască că va să fie
lumină a toată lumea şi înnoire a firii omeneşti. Deci o creşteau pe ea pre-cum
se cădea aceleia care avea să fie mamă a Mîntuitorului nostru, nu numai
iubind-o pe ea ca pe o fiică dorită de mulţi ani, ci şi cin-stind-o ca pe o stăpînă
a lor, pentru că-şi aduceau aminte de înge-reştile cuvinte cele zise pentru ea şi
înainte vedeau în duh cele ce erau să fie întru dînsa. Pentru că Fecioara,
fiind plină de harul lui Dumnezeu, de acelaşi har şi pe părinţii săi în taină îi
îmbogăţea, nu într-alt chip, ci precum soarele cu razele sale luminează stelele
ce-rului, împărţindu-le lor lumina sa. Aşa Maria cea aleasă, ca un soare strălucea
pe Ioachim şi pe Ana cu razele darului celui dat ei, încît erau plini de duhul
lui Dumnezeu şi cu dinadinsul credeau împlinirea cuvintelor îngereşti.
Apoi, cînd era de trei ani,
prin dumnezeiască poruncă au dus-o pe ea cu slavă în biserica Domnului,
petrecînd-o cu făclii, şi au dat-o pe ea lui Dumnezeu ca dar precum se
făgăduiseră. Iar după ducerea ei, trecînd cîţiva ani, Sfîntul Ioachim a trecut
din aceste de aici, avînd vîrsta de optzeci de ani, iar Sfînta Ana, fiind
văduvă, a lăsat Nazaretul şi a mers la Ierusalim şi acolo petrecea aproape de
fiica sa cea prea sfîntă, rugîndu-se în biserica lui Dumnezeu. Petrecînd în
Ierusalim doi ani, s-a odihnit în Domnul, avînd şaptezeci şi nouă de
ani. Deci, o, cît de binecuvîntaţi sînteţi, sfinţilor părinţi Ioachim şi
Ana, pentru cea prea binecuvîntată fiică a voastră! Încă îndoit sîn-teţi
binecuvîntaţi pentru Domnul nostru Iisus Hristos, în Care s-au binecuvîntat
toate neamurile şi toate seminţiile pămîntului. Cu drept cuvînt v-au numit pe
voi Sfînta Biserică părinţi ai lui Dumnezeu. Pentru că pe Cel ce S-a născut din
fiica voastră cea prea sfîntă, Dumnezeu Îl cunoaştem, Căruia acum, în cea
cerească îna-inte stare aproape fiind, rugaţi-vă ca şi noi să nu fim depărtaţi
de bucuria voastră care petrece în veci. Amin.
Unii zic cum că Mathan, tatăl
Sfintei Ana şi moşul după ma-mă al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ar fi
născut pe Iacov, tatăl lui Iosif teslarul. Dar aceasta este o greşeală, care mi
se pare a fi ieşit de acolo că la evanghelistul Matei, în cap. I, se pomeneşte
Mathan, tatăl lui Iacov, aşa: Eleazar a născut pe Mathan, iar Ma-than a născut
pe Iacov, iar Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei. Oarecare socotind că
acelaşi Mathan este tatăl lui Iacov şi tatăl ce-lor trei fiice - Maria, Sovia
şi Ana, au scris că nu Mathan au născut pe Iacov şi pe cele trei fiice; ci
altul este acesta şi altul acela. Pentru că acesta a fost din seminţia lui
Levi, din fiii lui Aaron, preot, iar altul cel de la Evanghelie. Acela era din
seminţia lui Iu-da, din casa lui David împăratul, al douăzeci şi treilea de la
neamul lui David şi al lui Solomon, pe care Sfîntul Epifanie, în cuvîntul la naşterea
Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi Sfîntul Ioan Damaschin în cartea 4, cea
pentru credinţă, în cap. 15, scriu aşa: "Din seminţia lui Solomon, fiul
lui David, s-a născut Mathan. Acesta a născut pe Iacov, tatăl lui Iosif, şi a
murit, şi a luat Melhi pe femeia lui, pe mama lui Iacov, din seminţia lui
Natan, fiul lui David, fiul lui Levi, fratele lui Pamfir, care a fost tată lui
Varpafir şi moş lui Ioachim, iar strămoş era Preasfintei Născătoarei de
Dumnezeu. Şi a născut Melhi, din mama lui Iacov pe Ili, şi era Iacov din
sămînţa lui Solomon, iar Ili era din sămînţa lui Natan. Deci, şi-a luat femeie
şi a murit fără de fii. Iar după dînsul Iacov, care era fratele lui de o mamă,
dar nu de un tată, i-a luat pe femeia lui, deoarece legea poruncea: De va muri
cineva neavînd fii, să ia fratele lui pe femeia lui şi să ridice sămînţă
fratelui său. Deci, după acea lege, a luat Iacov pe femeia fratelui său şi a
născut pe Iosif teslarul, logodnicul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu; şi
era Iosif fiul amîndorura; al lui Iacov după fire, iar al lui Ili după lege.
Pentru aceasta, Sfîntul evanghelist Luca, scriind de neamul lui Hristos, a pus
lui Iosif pe Ili tată, grăind pentru Hristos: Fiind precum se părea, fiu al lui
Iosif, al lui Ili, al lui Mathan. Pe Ili îl pune în locul lui Iacov. Iar cum că
Mathan, preotul, cel ce a născut trei fiice, nu acela era pe care Evanghelistul
în neamul lui Hristos îl pomeneşte, din aceasta se arată cu dinadinsul. Sfîntul
Evanghelist Luca scrie pentru Zaharia, tatăl Înainte Mergătorului Ioan, aşa: A
fost în zilele lui Irod, împăratul Iudeii, un preot, anume Zaharia, şi femeia
lui din fiicele lui Aaron, numele ei Elisaveta. Iar pe Elisaveta a născut-o
Sovia, fiica lui Mathan preotul şi era Mathan moş Elisavetei după mamă. Deci,
de ar fi fost Mathan unul şi acelaşi cel din cartea neamului lui Hristos, apoi
n-ar fi zis evanghelistul, "femeia lui din fiicele lui Aaron", ci cu
adevărat ar fi zis, femeia lui din fiicele lui David, de vreme ce Mathan cel
din cartea naşterii era pus nu din casa lui Aaron, ci din a lui David, din
sămînţa lui Solomon. Dar de vreme ce acest Mathan preotul, altul era de cel din
cartea naşterii, nu din David, ci din Aaron trăgîndu-şi seminţia sa, pentru
aceea evanghelistul Luca, de nepoata lui, de Sfînta Elisaveta, femeia lui
Zaharia a scris: "Femeia lui era din fiicele lui Aaron!"
De aici se dovedeşte că altul este
Mathan cel din cartea naş-terii, care a născut pe Iacov tatăl lui Iosif, şi
altul este Mathan acesta preotul Domnului, care a născut cele trei fiice: pe
Maria, pe Sovia şi pe Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Aceasta
se înştiinţează şi de Sfîntul Mucenic Ipolit, pe care Nichi-for Calist în
cartea 2, cap. 3, îl aduce mărturie. Acela, scriind de neamul Preasfintei Născătoarei
de Dumnezeu, pomeneşte pe Ma-than preotul, moşul după mamă al Preasfintei Născătoarei
de Dumnezeu, că a născut trei fiice. Iar nu pomeneşte că acel preot ar fi născut
pe Iacov, tatăl lui Iosif, ci numai fiicele, iar fiu nici unul. Şi încă să mai ştim
şi aceasta, că seminţia lui Iuda şi casa lui David nu erau preoţi, ci numai
seminţia lui Levi şi casa lui Aaron.
Arătat este deci că altul era tatăl
lui Iacov, şi altul, tatăl celor trei fiice.
Nu fără trebuinţă mi se pare să ştim
şi aceasta că în aşezămîntul cel vechi a poruncit Dumnezeu să nu-şi ia lor
femei din altă seminţie, nici femeile să nu se mărite în altă seminţie, ci
fiecare în moştenirea sa să se însoare. Drept aceea aici se va mira cineva, de
ce Mathan preotul şi-a luat femeie din altă seminţie, din seminţia Iudei?
Asemenea şi Sfîntul Ioachim, fiind din casa lui David, a luat pe Sfînta Ana din
fiicele lui Aaron. Oare n-a greşit, călcînd porunca Domnului? N-a greşit! Că deşi
altor seminţii ale lui Israel le-a fost poruncit ca fiecare în al său neam să
se însoare şi să se mărite, însă, precum Sfîntul Epifanie mărturiseşte, nu era
oprită seminţia Iudei ca să se unească cu a lui Levi; casa cea împărătească să
fie rudenie cu casa cea preoţească, la care lucru începător a fost cel mai dintîi
arhiereu Aaron, care a luat pe Elisaveta, fiica lui Aminadav, sora lui Naason,
care atunci era domn în Iudeea. Asemenea şi Iodae, arhiereul cel ce a luat pe
Iosavet, fiica lui Ioram, împăratul Iudeii, sora lui Ohozie.
Aceasta s-a făcut cu rînduiala lui
Dumnezeu, ca Preacurata Fecioară să fie fiică şi împărătească şi arhierească,
fiindcă avea să nască pe Hristos, împăratul şi arhiereul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu