Sâmbătă, 24 septembrie, Sfânta Mănăstire cu hramul Adormirea Maicii Domnului din s. Cușelăuca, r-nul. Șoldănești, a găzduit un eveniment istoric pentru Biserica și Patria noastră – slujba de canonizare a Fericitei Agafia (Maranciuc).
Numeroși credincioși din toate colțurile țării
dar și de peste hotare au venit la Mănăstirea Cușelăcuca, pentru a înălța
rugăciuni și pentru a-i aduce slava cuvenită Fericitei Agafia.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Întâistătătorul Bisericii
Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, căruia i-au
coliturghisit ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari,
ÎPS Arhiepiscop Alexei de Balta și Ananiev (Ucraina), PS Petru,
Episcop de Ungheni și Nisporeni, PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, PS
Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni
și PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei.
În cadrul serviciului divin a fost săvârșită ultima panihidă pentru
Fericita Agafia, după care, în mod solemn a fost dat citirii Tomosul de
Canonizare și citită viața pe scurt a Sfintei Fericitei Agafia.
Momente unice, de aleasă bucurie duhovnicească au trăit ierarhii,
preoții și credincioșii, când a fost intonat pentru prima data Troparul
Sfintei, timp în care Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir dimpreună cu
soborul de arhierei au dat cinstea cuvenită, închinându-se la racla cu
moaștele Sfintei Fericitei Agafia.
După Sfânta Liturghie, a fost oficiat un Tedeum de mulţumire pentru
binecuvântările revărsate de Dumnezeu asupra Bisericii noastre și a poporului
binecredincios.
„Este un eveniment foarte important pentru viața noastră spirituală –
canonizarea Fericitei Agafia, care de azi, devine o mare mijlocitoare între
poporul nostru binecredincios și bunul Dumnezeu”, a menționat în rostirea
prediactorială Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Totodată, Mitropolitul Vladimir a venit și cu un cuvânt de mulțumire
pentru toți cei implicați, ani la rând în procesul de cercetare a dosarului de
canonizare a ascultătoarei Agafia (Maranciuc), în special Egumenei Vera
(Spinei), stareța Mănăstirii Cușelăuca, membrilor comisiei pentru canonizarea
Sfinților din Republica Moldova și președintelui acestei comisii,
Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni.
La final, Mitropolitul, ierarhii, preoții și credincioșii, împliniți
duhovnicește, în liniște și după rânduiala cuvenită s-au închinat
moaștelor Sfintei Fericitei Agafia, ce au fost așezate într-o raclă.
Data de pomenire a Sfintei Fericitei Agafia a fost stabilită ziua trecerii
sale la cele veșnice 9 (22) iunie.
Să ne bucurăm împreună că ne-am învrednicit de încă o rugătoare la
Dumnezeu pentru noi. Să o lăudăm în cântări pe Fericita Agafia căci „celor
drepți li se cuvine laudă” (Ps. 32, 1)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu