Ajunul Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos

Să aveți înștiințare, fraților, că întru această zi este postul înainte-prăznuirii Nașterii lui Hristos, întru care cu dragoste și cu curăție să vă adunați, întru al șaselea ceas (ora 12 din zi), la rugăciune; mania călcând, de spurcăciunile trupești curățindu-vă și toate necuvioasele lucruri lepădându-le, ca vrednici să fim, cu buze curate și cu inima fără prihană, să ne împărtășim cu trupul Domnului, întru care pentru noi S-a îmbrăcat Domnul și a sărăcit de bună voie.

Că ne-a văzut pe noi afundați în răutatea păcatului, robit de diavolul, prin lucruri urate de Dumnezeu, și n-a răbdat să ne mai vadă căzuți în atâtea nenorociri. Și, plecând cerurile S-a pogorât pe pământ și, fără de prihană și fără de amestecare, a luat trup de om, în pântecele Preacuratei Fecioare Maria sălășluindu-Se. Și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel fără de început, S-a făcut, cu trupul, om, adica Dumnezeu și Om, indoit cu firea. Că a vrut să înnoiască neamul omenesc și să-l ducă la locul cel dintâi, dintru care a căzut, când a ascultat pe vrăjmașul care, amagind pe strămoșul nostru Adam, omul cel dintai, l-a surpat și în viața muritoare l-a mutat. Deci, pentru aceasta, s-a făcut arătarea lui Dumnezeu, pogorandu-se la noi Fiul lui Dumnezeu.

Bucurie ca aceasta nu s-a mai făcut de când este lumea, ca Fiul lui Dumnezeu a venit, nu ca în vremea veche, prin prooroci și prin pilde, ci, prin nașterea cea din Fecioară, S-a arătat noua față către față. Nu este nici un lucru mai fericit și mai mântuitor decât acesta. Este minunea cea mai înaltă, decât toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu, de la inceputul lumii. Drept aceea, îngerii propovăduiesc taina și steaua vestește pământului pe Împăratul ceresc. Iată, păstorii aleargă să vadă pe pruncul Care li s-a propovăduit. Magii, cu daruri împărătești, I se închina, iar îngerii laudă pe Dumnezeu, Care Se Slăvește de cei de sus; și pe pământ se vestește pacea. Că, iată mărturisește și Apostolul: "Aceasta este pacea noastră care a împreunat pe ingeri cu oamenii, amandoua cetele le-a facut una, facand pace prin cruce, omorand vrajmasia si impacandu-ne cu Dumnezeu. În El viața s-a arătat si fiii lui Dumnezeu ne-am facut" (Efes. 2, 14, 16).

Deci, ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Să ne veselim, mai întâi, ca și pe noi ne-a învrednicit Dumnezeu să-i dăm un răspuns pentru toate câte ni le-a dat. Iar răspunsul nostru este viața noastră creștinească de fii ai lui Dumnezeu și frați într-olalta, viața noastră cea cu strădanie, pe care am iubit-o și făgăduință am dat pentru ea la Sfântul Botez, viața noastră care este adevărata slujire a lui Dumnezeu și a semenilor noștri.

Deci, de poftim să umblăm și noi pe urmele Domnului, și ale Sfinților Lui, să nu ne îngrijim numai de mântuirea noastră, ci de toți oamenii din lume. Nu suntem noi frați cu toți oamenii? Nu suntem zidiți dintr-un pământ? Nu ne-am botezat într-o sfântă scăldătoare toți? Să ne ostenim și să ne rugăm, dar, pentru toți frații noștri din lume, întristându-ne de păcătoși, de eretici, chiar și de limbile păgâne, care se află în întunericul necredinței; cu un cuvânt, pentru toți oamenii, precum poruncește Apostolul Pavel. Folosul nostru va fi cu atât mai mare. Ne vom împlini o sfântă datorie, vom dobândi curățirea și iertarea păcatelor noastre și vom câștiga viața cea veșnică a Împărăției cerești, întru Hristos Iisus, Domnul nostru.

Auzind cuvântul Domnului privitor la greutatea cu care intră bogaţii în împărăţia Cerurilor, ucenicii gândeau:

„Dar atunci cine poate să se mântuiască?". Domnul a răspuns:

„Ceea ce nu este cu putinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu".

Este cu neputinţă a ne lepăda de lăcomie fără înrâurirea harului asupra inimii; este cu neputinţă, fără harul lui Dumnezeu, a termina şi cu oricare altă împătimire şi cu orice păcat care trăieşte în noi şi cu toate odraslele acestor păcate. Harul lui Dumnezeu se dă după credinţa în Domnul, în Tainele Sfintei Biserici. Aşadar, ţinete strâns de Sfânta Biserică a lui Dumnezeu şi de toate rânduielile ei şi puterea lui Dumnezeu, care ajută la tot binele, va fi întotdeauna cu tine. Totdeauna să-ţi aminteşti însă că aceste rânduieli luminătoare şi curăţitoare sunt doar un mijloc, iar nu un ţel; drept aceea, străbatele numai pentru a înnoi şi întări, prin lucrarea lor, puterile harice din tine şi pentru a ieşi apoi la lucrarea ta ca un bărbat puternic, gata de orice lucru bun.

Dacă vei ţine sub obroc ceea ce ai primit şi nu îţi vei folosi darurile pentru fapte bune, te vei arăta nedrept, la fel ca cel ce se îndepărtează cu totul de Bise-rică. Din pricina râvnitorilor nedrepţi ai cucerniciei, însăşi rânduiala cucerniciei este supusă defăimării. Dar asta nu răpeşte însemnătatea acestei rânduieli şi nu-i îndreptăţeşte pe „filozofii" care se îndepărtează de ea numai pe acest temei.