În această zi de pătimire şi
binecuvântare ajunşi pe acel chisc al ostaşului, unde se află amplasată ,,Crucea Neamului”, fiind şi destinaţia unde trebuia să
se sfârşească acest drum al crucii, Prea Sfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a citit rugăciunea de
binecuvântare pentru ca în bisericuţa noua amplasată să se oficieze pentru
prima dată în noaptea de Paşti Sfânta Liturghie. Apoi Prea Sfinţiia Sa a
ţinut un cuvânt de învăţătură despre importanţa acestei zile de suferinţă din
viaţa Mântuitorului şi despre taina crucii lui Hristos care este una
sfinţitoare şi mântuitoare. Tot în acest cuvânt Prea Sfinţia Sa a mulţumit Lui
Hristos pentru acesastă inspiraţie divină de a organiza acest pelerinaj al crucii,
şi totodată pentru dorinţa de a binecuvânta înfiinţarea acestui schit închinat
sărbătorii unuia dintre sfinţii domnitori ,,Sf. Voievod Ştefan cel
Mare”, dependent de mănăstirea Hâncu. La final creştinii au fost
îndemnaţi de a intensifica perioada de post ce a mai rămas, îndemnându-i pe
creştini la o viaţă sfântă şi mântuitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu