După oficierea Sfintei Liturghii și sfințirea Paraclisului
temporar în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Potolește Întristarea Mea” din or.
Nisporeni, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, s-a
deplasat la monumentul Sfîntului Ștefan cel Mare din centrul orașului unde a
depus flori sfîntului pe care astăzi îl prăznuim, tot aici au fost intonate
cîntări de laudă Sfîntului Voievod Ștefan cel Mare.
Ştefan cel
Mare era un bun creştin, care se ruga, postea şi avea ca părinte duhovnic pe
Sfântul Daniil Sihastru. Ştefan cel Mare se sfătuia, lua binecuvântare şi era
îndrumat de un sfânt, de aceea reuşea în tot ce-şi propunea. De aici îi venea
lumina minţii, hotărârea voinţei şi puterea braţului. A iubit ţara şi a apărat
credinţa. A ridicat cetăţi şi biserici. A iubit poporul şi a iubit pe Dumnezeu.
De la Sfântul Ştefan cel Mare învăţăm cum să apărăm ţara şi credinţa
strămoşească”. „El ne este exemplu. Şi tot el ne este şi ocrotitor şi ajutor,
dacă îi urmăm sfatul şi credinţa.